Modulul 1 – INOTECH Dezvoltare de produs – sisteme
Sunt susţinute acele proiecte care au ca scop aplicarea rezultatelor cercetării şi dezvoltării tehnologice, cât şi sprijinirea valorificării invenţiilor de către agenţii economici pentru:
- realizarea de către agenţii economici a unor produse, tehnologii şi servicii noi sau modernizate, care au la bază rezultate ale cercetării;
- susţinerea inovării de produs / de proces, a tehnologiilor şi serviciilor realizate de către agenţii economici.
Se are în vedere întărirea capacităţii de inovare a întreprinderilor şi consolidarea contribuţiei acestora la crearea de noi produse / tehnologii / servicii şi pieţe bazate pe valorificarea rezultatelor cunoaşterii. Se finanţează de la buget cercetarea industrială şi dezvoltarea experimentală (inclusiv crearea de prototipuri dacă acestea nu sunt destinate comercializării). Se urmăreşte ca firma sau firmele beneficiare să identifice şi entităţi de cercetare asigurând condiţii de colaborare cu ele.
În cadrul Modulului sunt dezvoltate PROIECTE CDI ORIENTATE - proiecte propuse la iniţiativa şi în beneficiul unuia sau mai multor agenţi economiciîn scopul dezvoltării de noi produse/ tehnologii/servicii, de tipul:
-
- PDP – proiect dezvoltare produs,
- PDT – proiect dezvoltare tehnologie,
- PDS – proiect dezvoltare serviciu.
- proiectul CDI orientat este propus de un agent economic, individual sau in colaborare cu alţi agenţi economici (toţi atestaţi pentru activitatea de cercetare – dezvoltare conform Legii cercetării şi HG nr. 551 din 6 iunie 2007) şi / sau entităţi de cercetare, din domeniul de activitate al acestuia / acestora (atestate sau acreditate pentru activităţi de cercetare – dezvoltare).
- conducătorul proiectului este agentul economic
- rezultatele proiectului aparţin în totalitate agentului economic / agenţilor economici beneficiari de ajutor de stat.
Costurile proiectului sunt susţinute în întregime de agentul economic / agenţii economici care beneficiază de rezultatele proiectului. Aceste costuri se acoperă din ajutorul de stat furnizat şi din fondurile proprii ale beneficiarului. În cazul unui consorţiu cu o entitate de cercetare, activităţile realizate în cadrul proiectului de către entitatea de cercetare se vor finanţa în totalitate de agentul economic / agenţii economici.
nivelul de finanţare de la buget – maxim 2.000.000 lei
- valoarea activităţilor specifice serviciilor de asistenţă şi consultanţă pentru inovare este de maxim 20% din nivelul finanţării de la buget;
- valoarea subcontractată (pentru angajarea de activităţi, altele decât cele aflate in competenta consorţiului angrenat in elaborarea proiectului, de către alţi agenţi economici – unităţi de cercetare diferite de partenerii din cadrul proiectului) cu terţi este de maxim 5% din nivelul finanţării de la buget.
costuri eligibile – costuri de personal; costul instrumentelor / echipamentelor în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului (dacă durata de funcţionare este mai mare decât durata proiectului, sunt eligibile doar costurile de amortizare pe durata proiectului); costuri pentru clădiri şi terenuri în măsura şi pe durata utilizării acestora în cadrul proiectului
[1]; costuri pentru cercetare contractată (pentru achiziţii de cunoştinţe tehnice şi de brevete sau de drepturi de utilizare a acestora din surse externe la preţul pieţei, în cazul în care tranzacţia s-a făcut obiectiv şi nu există niciun element de fraudă implicat, precum şi costuri pentru achiziţii de servicii de consultanţă şi servicii echivalente folosite exclusiv pentru activitatea de cercetare); cheltuieli de regie implicate de proiectul de cercetare; alte cheltuieli de operare, inclusiv costuri de materiale, consumabile şi produse similare. Cotele de finanţare de la Bugetul de stat sunt în conformitate cu Schema de ajutor de stat în conformitate cu Decizia A. N. C. Ş. nr. 9415 din 12 decembrie 2007
durata proiectelor – maxim 24 luni
NOTĂ: Pentru o informare mai amănunţită pot fi consultate Pachetele de informaţii din competiţiile organizate până acum iar, în viitor, din Pachetele de informaţii care vor fi prezentate în pagina noastră, după aprobarea lor de către A. N. C. Ş.
[1] pentru clădiri, sunt considerate eligibile doar costurile de amortizare care corespund duratei proiectului de cercetare, calculate pe baza practicilor contabile reglementate; pentru teren sunt eligibile costurile transferului comercial sau costurile de capital reale implicate